Iranul refuză să recunoască Crimeea și Donbasul drept teritorii rusești

În ciuda „relațiilor bune” cu Moscova, Iranul a declarat că nu va recunoaște niciodată Crimeea și alte patru regiuni din Donbas ca parte a Rusiei.

În cadrul unui interviu acordat postului turc de televiziune TRT World, Hossein Amir Abdollahian, ministrul Afacerilor Externe al Iranului a confirmat că Teheranul nu a recunoscut Crimeea și alte patru regiuni ale Donbasului drept rusești.

„Recunoaștem suveranitatea și integritatea teritorială din cadrul dreptului internațional și din acest motiv, în ciuda relațiilor excelente dintre Teheran și Moscova, nu am recunoscut separarea Crimeei de Ucraina”.

„Insistăm asupra principiului nostru consecvent în politica externă când spunem că războiul din Ucraina nu este o soluție și credem în poziția noastră ca principiu fundamental politic”, a declarat acesta pentru postul TV.

Ministrul iranian a subliniat că autoritățile țării nu sunt adeptele standardelor duble.

„Ne opunem războaielor din Irak, Siria, Yemen, Palestina și Afganistan, dar în același timp ne opunem și războiului și strămutării oamenilor din Ucraina”.

Spre deosebire de țările occidentale, Iranul nu a impus sancțiuni împotriva Rusiei și a susținut constant consolidarea relațiilor interstatale.

În ultimul deceniu, intensificarea sancțiunilor occidentale împotriva Iranului și animozitatea dintre aceștia și Statele Unite au determinat Teheranul să consolideze legături politice, economice și de securitate cu Moscova.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *