Statele Unite dispun de informaţii conform cărora Iranul pregăteşte lansarea iminentă a unui atac cu rachete balistice asupra Israelului, a declarat marţi agenţiei France Presse un înalt responsabil american.
„Noi susţinem activ pregătirile defensive” ale Israelului, iar un „atac militar direct al Iranului contra Israelului ar antrena consecinţe grave” pentru Teheran, a mai spus acelaşi oficial, care s-a exprimat cu condiţia anonimatului.
Israelul este pregătit „să se apere şi să atace”, a transmis armata israeliană după atenţionarea venită de la Washington, adăugând că nicio ameninţare nu a fost identificată până la ora actuală.
Armata israeliană a lansat marţi o operaţiune terestră în Liban, după o săptămână în care a decimat în atacuri ţintite conducerea grupării şiite pro-iraniene Hezbollah, ucigându-l inclusiv pe liderul acesteia, Hassan Nasrallah. Ghidul suprem iranian, Ali Khamenei, a spus că moartea acestuia „nu va fi zadarnică”, în timp ce vicepreşedintele iranian Mohammad Reza Aref a susţinut că ea va conduce la „distrugerea” Israelului.
Iranul a atacat Israelul şi în aprilie, ca represalii după bombardarea misiunii sale diplomatice la Damasc, dar aproape toate dronele şi rachetele lansate atunci au fost doborâte de Israel şi de aliaţii acestuia, în special SUA şi Marea Britanie.
5 răspunsuri
selamat datang di situs slot terbaik, mahjong slot daftar
selamat datang di situs slot terbaik, situs toto slot daftar
selamat datang di situs slot terbaik, situs toto 4d daftar
Daftar sekarang resmi situs ditoto slot Terpercaya