Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi, la summitul Iniţiativei celor Trei Mări, care va fi găzduit la Vilnius, în Lituania. În cadrul reuniunii, se va discuta cu privire la modul în care Iniţiativa trebuie să se dezvolte şi să se adapteze, în contextul regional complex, transmite un comiunicat al Administrației Prezidențiale.
Șeful statului va pleda, în cadrul summitului, în special pentru îmbunătăţirea conectivităţii strategice regionale pe axa Nord-Sud, transportul fiind una dintre domeniile de bază ale Inițiativei.
„Președintele Klaus Iohannis va sublinia că întărirea rezilienţei regiunii, în ansamblul său, este o necesitate vitală în contextul geopolitic actual. În acest sens, va evidenţia, în special, valoarea adăugată a proiectelor Rail2Sea şi Via Carpathia, a căror implementare va îmbunătăţi mobilitatea militară şi rezilienţa în domeniul infrastructurii din regiune”, mai spune instituția prezidențială.
Preşedintele României va reitera faptul că ţara noastră va continua să urmărească consolidarea Iniţiativei şi a instrumentelor de care aceasta dispune, inclusiv Fondul de Investiţii şi Fondul de Inovare.
România a găzduit, în septembrie 2023, precedenta ediţie a summitului Inițiativei. La Bucureşti, Grecia a devenit cel de-al 13-lea stat participant, iar Ucraina şi Republica Moldova au obţinut calitatea de state asociate.










