Iohannis: România va continua să sprijine Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj la împlinirea a 1.000 de zile de la declanşarea războiului împotriva Ucrainei. Șeful statului spune, în declarația sa, că România va continua să sprijine această ţară şi poporul său.

„Am ajuns la 1.000 de zile de război ilegal împotriva Ucrainei. România va continua să sprijine Ucraina şi poporul său curajos pentru a obţine victoria şi o pace justă şi durabilă, stabilitate şi rezilienţă economică, integrarea în UE şi NATO”, a scris șeful statului pe platforma X.

Pe 24 februarie 2022, Federaţia Rusă a declanşat războiul împotriva Ucrainei, astăzi împlinindu-se 1.000 de zile de la începutul acestui conflict militar. În tot acest timp, România a sprijinit Ucraina, primind refugiați ucraineni și ajutând ca milioane de tone de cereale – 52 milioane de tone de grâne – să fie exportate de Ucraina, pe teritoriul țării noastre, pentru a fi încărcate pe vase și transportate pe Marea Neagră.

Totodată, România a ajutat Ucraina și din punct de vedere militar, ultima dată țara noastră donând un sistem de apărare Patriot. De asemenea, România sprijină o altă inițiativă, antrenamentul piloților ucraineni pe avioane F-16 efectuându-se în țara noastră.

Facebook

Comentarii