Între Ungaria şi Serbia se va construi un nou oleoduct

Între Novi Sad din Serbia şi Algyő din Ungaria se va construi un nou oleoduct, pe o distanță de aproximativ 128 de kilometri, a anunţat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, săptămâna aceasta, la Belgrad.

În cadrul unei conferinţe de presă, şeful diplomaţiei ungare a precizat că acordul cu privire la construirea conductei – a cărei planificare face parte din cooperarea dintre Mol şi Transnafta, din Serbia – va fi semnat în cadrul summit-ului guvernamental care este programat pe 20 iunie.

În vederea consolidării securităţii energetice a celor două state, acestea au convenit, de asemenea, că vor înfiinţa o companie regională comună de comercializare a gazelor naturale, precum şi asupra faptului ca Ungaria să stocheze, şi anul acesta, 100 de milioane de metri cubi de gaze naturale pentru Serbia, a mai relatat Szijjártó.

Pe de altă parte, la modernizarea reţelei energetice din Serbia vor participa şi companii maghiare, iar lucrările de dublare a capacităţii interconectorului care leagă cele două țări se desfăşoară, şi ele, conform programului, a mai explicat ministrul de externe. “Astăzi, în Ungaria nu există securitate energetică fără Serbia, iar în Serbia nu există securitate energetică fără Ungaria”, a subliniat Péter Szijjártó.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *