Între Trianon și gazul românesc

Președintele Parlamentului ungar, László Kövér, și-a moderat, în acest an, tonul declarațiilor pe care, în mod tradițional, le lansează la taberele de vară din Transilvania ale organizațiilor maghiare, unele extremiste. Nu pentru că ar fi Centenarul primei eliberări a Budapestei de către Armata Română, ci pentru că Ungaria e în plină ofensivă internațională pentru a obține beneficii de pe urma gazului românesc din Marea Neagră. Campania revizionistă anti-Trianon continuă însă.

”Maghiarii ştiu că în Europa Centrală şi de Est se pot face progrese nu prin modificarea frontierelor politice stabilite în urmă cu 100 de ani, nu prin urmărirea exclusivităţii de către naţiunile majoritare, nu prin eliminări violente, prin falsificarea istoriei şi prin provocări intimidante, ci prin relaţii economice naturale, de transport şi logistică, precum şi prin cultură, prin exploatarea în comun a relaţiilor, a oportunităţilor şi a resurselor de oportunitate, ca în cei 1000 de ani parcurşi”, a declarat László Kövér, în Biserica Reformată din Ştefăneşti, la cea de-a 23-a întâlnire a Alianţei Sfântului Rege, care reuneşte aşezările din Bazinul Carpatic ce poartă numele de Sfântul Ştefan (Szent István) şi Sfântul Rege (Szent Király).

”Relaţii economice naturale, de transport şi logistică” – trimitere mai transparentă la gazul românesc din Marea Neagră nici că se putea. Să nu uităm amenințarea din primăvară a ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto, că ”Ungaria va semna un nou acord pe termen lung de aprovizionare cu gaze naturale din Rusia, dacă grupul american Exxon Mobil Corp nu va lua o decizie finală, până în luna septembrie, privind investiţia în proiectul offshore Neptun”.

Îmblânzirea de ton a președintelui Parlamentului Ungariei a fost compensată, la aceeași reuniune de la Ștefănești, la început de august, de mesajul directorului pe probleme publice al Bisericii Unitariene Maghiare, István Kovács, care a declarat că nu există niciun motiv de disperare, pentru că timpul lucrează în favoarea maghiarilor, “deoarece noi nu ne-am furat ţara prin şiretlicuri rapide, ci am construit-o într-un mileniu”.

Aluzie la Tratatul de la Trianon din 1920, pe care Ungaria se pregătește să-l comemoreze în mod oficial, în urma declarării de către forul prezidat de László Kövér a anului 2020 ca ”an al solidarității naționale”, “ţinând cont de problemele politice, economice, juridice şi psihologice create de acest tratat de pace, nerezolvate până în prezent, dar în acelaşi timp, bazându-se pe credinţa de dăinuire a maghiarilor de peste hotare şi apreciind rezultatele politicii de unificare a naţiunii, fără modificarea graniţelor, în mod paşnic, începând din 2010”.

În replică promptă, Ministerul Afacerilor Externe al României, a respins ca nefondate justificările invocate: ”Tratatul de la Trianon, care a stabilit, între altele, frontiera dintre România şi Ungaria, nu reprezintă o problemă care să reclame rezolvare, astfel precum încearcă sistematic să acrediteze autorităţile de la Budapesta şi nici nu reprezintă o tragedie, astfel precum se notează în textul actului adoptat de Parlamentul Ungariei”, conform comunicatului MAE.

Trianonul revine, de altfel, obsesiv în discursurile oficialilor maghiari. Marți, la Cluj, cu prilejul Zilei Naționale a Ungariei, ministrul coordonator al Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, Gergely Gulyás, vorbind despre moștenirea lăsată de Sfântul Ştefan maghiarilor, a comparat-o cu o casă de piatră “la care fiecare generaţie a adăugat câte ceva, din care câteodată a fost separată câte o cameră, alteori a fost mistuită de flăcări sau a fost cedată ruşinos chiar de noi”.

”Ca maghiar, mă doare Trianonul” – stă scris pe monumentul care reproduce harta Ungariei Mari și granițele actuale, din fotografia ce ilustrează acest articol.

Din păcate, prea ocupată cu obsesia rescrierii istoriei, Ungaria a ratat, în această vară, prilejul de a aniversa Centenarul eliberării Budapestei de sub teroarea bolșevică a lui Béla Kun, la 4 august 1919, de către armata română, sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu, cu prețul vieții a 3670 de militari români căzuți în luptă, alți 8000 fiind victime ale epidemiei de tifos exantematic.

Este remarcabilă, în sensul celebrării corecte a istoriei comune, dezvelirea la Cluj, la început de august, a statuii generalului Mărdărescu, ‚”unul dintre artizanii României libere şi unite” şi ”un părinte al Europei democratice, ferite de regimuri totalitare”, după cum l-a descris, în cadrul ceremoniei, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române.

”România a reuşit în secolul XX, prin armata sa, să oprească două primejdii capitale care ameninţau continentul european. E vorba de două regimuri dictatoriale, unul de extremă stângă şi celălalt de extremă dreaptă”, a subliniat președintele Academiei Române.

(sursa foto: aici)