Bulgaria, în criză politică și după al patrulea scrutin parlamentar în numai 18 luni?

Partidul Conservator al fostului premier bulgar Boiko Borisov s-a clasat pe primul loc, în urma alegerilor legislative de duminică,  după numărarea a peste 99% din buletinele de vot, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Partidul lui Borisov, GERB, este creditat cu circa 25,37% din voturi, fiind urmat de formaţiunea fostului premier, centrist, Kiril Petkov, „Continuăm Schimbarea”, care ar fi întrunit în jur de 20,21% din voturi.

Scrutinul de duminică a fost marcat de o rată de participare extrem de scăzută, 25%, la fel ca în noiembrie 2021.

Deși primul clasat, fostul premier Borisov ar putea întâmpina probleme în formarea unei coaliții pentru a guverna. Duminică, el s-a declarat deschis pentru o cooperare cu toți politicienii care apără „locul Bulgariei în UE şi NATO”, în timp ce fostul premier reformist, Kiril Petkov – înlăturat în iunie, prin moţiune de cenzură – a refuzat alianța cu Borisov.

Dar nici partidul lui Petkov, împreună cu cei doi aliaţi ai săi, socialiştii (9,32%) şi Bulgaria Democratică (7,46%), nu poate forma un guvern, estimează analistul politic Boriana Dimitrova. Ea anticipează că vor avea loc negocieri îndelungate şi nu se declară optimistă cu privire la perspectiva unei coaliţii stabile.

Este a patra oară, în numai 18 luni, când bulgarii au fost chemaţi la urne pentru a-şi alege Parlamentul, o perioadă de instabilitate politică fără precedent pe care o traversează Bulgaria, după căderea comunismului în 1989.

Facebook

Comentarii