Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va prezenta, astăzi, într-o conferință de presă, raportul trimestrial asupra inflației, care a fost aprobat, vinerea trecută, de consiliul de administrație al BNR. După primele estimări, inflația s-a majorat în luna iulie, după eliminarea planonării prețului la energie și a creșterii cotei de TVA. Potrivit datelor INS, rata inflației pe luna iulie a crescut cu aproape două procente față de cea din luna precedentă, ajungând la 7,8%.
Potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naționale a României, citat de Agerpres, rata anuală a inflației va consemna un amplu salt în trimestrul III din 2025. Această majorare a inflației survine, potrivit BNR, expirării schemei de plafonare a prețului la energia electrică și al majorării cotelor de TVA și accizelor, de la 1 august.
Proiecția pentru următoarele trei trimestre este că „rata inflație se va reduce relativ lent și pe o traiectorie fluctuantă, considerabil mai ridicată decât cea din proiecția precedentă”.
După ședința consiliului de administrație de vinerea trecută, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este așteptat, astăzi, într-o conferință de presă, unde urmează să prezinte, detaliat, raportul asupra ratei inflației.
INS: Rata inflației pe luna iulie, în creștere
Institutul Naţional de Statistică (INS) a prezentat, astăzi, cifre referitoare la rata inflaţiei din luna iulie. Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, rata inflației în iulie a fost 7,8%. În cifre, inflația a crescut față de luna trecută, când, potrivit INS, s-a situat la un procent de 5,7%.
”Indicele preţurilor de consum în luna iulie 2025 comparativ cu luna iunie 2025 a fost 102,68%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 5,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2025 comparativ cu luna iulie 2024 a fost 7,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2024 – iulie 2025) faţă de precedentele 12 luni (august 2023 – iulie 2024) a fost 5,3%”, arată datele INS.
Prețul la energie electrică, cea mai mare creștere în iulie
Potrivit datelor INS, alimentele s-au scumpit cu 7,67%, în iulie, faţă de aceeași lună a anului trecut şi cu 0,39% faţă de luna trecută. Cel mai mult s-au scumpit fructele, prețul acestora fiind majorat cu 39,7 % față de cât se vindeau în vara trecută şi cu 0,87% faţă de luna trecută. La alimente, a scăzut, în schimb, prețul la zahăr, care s-a ieftinit cu 3,08%, față de luna trecută.
Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 8,18%, față de anul trecut, şi cu 5,06%, faţă de luna precedentă. La această categorie, cel mai mult s-a scumpit energia electrică – cu 61,57% faţă de iunie 2025.









