Îngrijorarea că ocupanții ruși ar plănui să deconecteze complet centrala nucleară Zaporojie de la rețeaua de electricitate – ceea ce s-a produs – au persisat pe tot cursul zilei de astăzi. După doar 90 de minute fără electricitate, în cazul în care și generatorul de rezervă al centralei s-ar defecta, temperatura în reactoare va ajunge la un nivel foarte periculos, ceea ce ar face ca reactoarele să se topească, a explicat Petro Kotin, șeful companiei ucrainene de energie atomică, pentru The Guardian, potrivit Digi24.
„Rușii au prezentat planul angajaților de la fabrică, iar angajații fabricii ni l-au prezentat nouă. Condiția prealabilă pentru acest plan a fost distrugerea tuturor liniilor care leagă centrala nucleară Zaporojie de sistemul ucrainean”, a precizat Kotin, acesta exprimându-și, astfel, temerea că, de fapt armata Rusiei vizează acum exact acele conexiuni electrice.
Un alt pericol major pentru centrală de la Zaporojie îl constituie și faptul că rușii, care au ocupat centrala nucleară din Zaporojie din luna martie, și-au parcat camioanele militare chiar în interiorul halelor cu turbine, care se află lângă cele două reactoare, încă funcționale.
Potrivit administrației ucrainene, sunt 14 camioane într-una din hale și încă cel puțin șase într-o alta, iar în cazul în care ar izbucni un incendiu în hala turbinelor, pompierii nu ar putea să intervină, intrarea fiind blocată de camioanele de acolo. „Situația este foarte periculoasă nu doar pentru centrală, pentru Ucraina, dar pentru întreaga lume”, a spus Kotin.
Multe alte vehicule militare sunt aliniate și sub pasajele supraterane, construite pentru a facilita accesul între reactoare și turbine, probabil pentru a le feri de dronele ucrainenilor, potrivit lui Kotin.
Dacă reactoarele centralei au fost construite pentru a rezista și în cazul prăbușirii unui avion de pasageri, sunt însă alte părți, precum rezervoarele de combustibil, mult mai vulnerabile în cazul unui atac direct.
„Un rezervor ar rezista probabil la două explozii provocate de două rachete, iar după aceea se va distruge. Am avut o rachetă care a căzut la doar 10-20 de metri de locul în care sunt depozitate rezervoarele”, a explicat oficialul ucrainean.
În ciuda riscurilor pe care le presupune funcționarea, pe timp de război, autoritățile ucrainene dau asigurări că centrala de la Zaporojie va fi menținută în siguranță. „Vom face tot ce putem ca să avem control total asupra centralei și să o operăm în siguranță, așa cum am făcut-o dintotdeauna”, a precizat Petro Kotin.
Laura Groșereanu








