Mecanismul de Ajustare a Carbonului la Frontieră al Uniunii Europene, CBAM, în limbajul tehnocraților, riscă să transforme visul verde al Europei într-un coșmar diplomatic.
India, una dintre economiile emergente esențiale pentru strategia de „diversificare” a Bruxelles-ului, a oferit un ultimatum: dacă UE nu dă înapoi sau nu oferă scutiri concrete, acordul comercial se poate prăbuși. Cu alte cuvinte, CBAM nu este doar o taxă pe carbon. Este, în ochii Indiei, o taxă pe dezvoltare.
“Vom riposta”
Ministrul indian al Comerțului și Industriei, Piyush Goyal, a declarat pe 7 mai că India este pregătită să adopte măsuri de retorsiune în fața barierelor netarifare impuse de UE. „Vom riposta împotriva oricăror bariere netarifare care vor apărea,” a spus Goyal, adăugând că taxa pe carbon ar putea genera efecte economice negative în Europa și, în același timp, oportunități pentru India în alte piețe.
CBAM, perceput ca o formă de presiune
Într-un alt discurs susținut pe 6 mai, ministrul indian de Finanțe, Nirmala Sitharaman, a criticat mecanismul european, numindu-l o „repetiție a colonialismului”. Aceasta a argumentat că țările în curs de dezvoltare ar trebui să fie lăsate să-și gestioneze în mod independent tranziția ecologică, fără impuneri externe.
Pozițiile exprimate de oficialii indieni reflectă o îngrijorare mai largă a țărilor emergente față de politicile climatice europene care, în opinia lor, pot funcționa ca obstacole comerciale indirecte. CBAM prevede aplicarea unor taxe suplimentare , estimate între 20% și 35%, pe importurile de produse cu intensitate mare de emisii, precum oțel, ciment, aluminiu, îngrășăminte sau hidrogen.
Scutiri cerute, concesii amânate
India solicită ca întreprinderile mici și mijlocii să fie exceptate de la aplicarea CBAM, ca parte a viitorului acord comercial. În timp ce Comisia Europeană a promis că va revizui mecanismul până la finalul anului, declarațiile oficiale sugerează mai degrabă o extindere a domeniului de aplicare, decât o relaxare a cerințelor.
În contrast, Marea Britanie – care a anunțat recent un acord comercial cu India – a inclus în documentul bilateral o prevedere care permite compensații pentru industriile indiene afectate de o viitoare taxă pe carbon. Deși Regatul Unit este în afara UE, el lucrează la o versiune proprie de CBAM, inspirată din modelul european.
O miză strategică pentru Bruxelles
Pentru UE, acordul comercial cu India este considerat esențial în contextul strategiei de diversificare a relațiilor comerciale, mai ales pe fondul incertitudinilor legate de o posibilă revenire a administrației Trump în SUA și posibilele tarife americane.
Atât Piyush Goyal, cât și comisarul european pentru Comerț, Maroš Šefčovič, și-au reafirmat săptămâna trecută obiectivul de a încheia negocierile până în decembrie. Cu toate acestea, menținerea poziției actuale privind CBAM riscă să afecteze calendarul și conținutul acordului.
Perspective
CBAM urmează să fie aplicat integral începând cu 2026 și face parte din pachetul legislativ al Pactului Verde European. Comisia susține că mecanismul este esențial pentru a proteja industria europeană de concurența neloială și pentru a stimula tranziția globală către politici climatice ambițioase.