Inaugurarea podului de la Brăila – Mihai Tudose: Acesta este începutul dezvoltării zonei Dunării de Jos, a doua mare aglomerare urbană după Bucureşti (Video)

Mihai Tudose, europarlamentar PSD, a declarat, cu ocazia inaugurării podului de la Brăila, al treilea din Europa ca dimensiuni, că momentul reprezintă piatra de temelie a dezvoltării zonei Dunării de Jos, a doua mare aglomerare urbană după Bucureşti.

Joi, la inaugurarea podului, fostul premier Mihai Tudose, „în calitate de brăilean”, a vorbit despre lipsa dezvoltării infrastructurii din zona Dunării de Jos: “Am să vă cer îngăduinţa ca astăzi, aici, să nu fiu nici fost prim-ministru sau ministru, nici europarlamentar, ci am să vă vorbesc ca brăilean. După anii ‘90, toţi am sperat la o dezvoltare accelerată a zonei noastre, a României în general, şi noi, cei de aici, de la Dunărea de Jos, am sperat că va veni binele peste noi. Binele a început să vină dinspre vest. A ajuns mai puţin în est, mai ales în sud-sud-est, că nu prea avea pe unde. Nu erau şosele, nu erau poduri etc. 

blank

Dunărea de Jos – Brăila, Galaţi – este a doua aglomerare urbană, după Bucureşti, iar toate investiţiile se blocau, fiindcă nu era infrastructură şi nu erau şosele, fiindcă nu era podul. Podul nu era, fiindcă nu erau şosele. Nu avea rost să faci la aeroport cargo de marfă, fiindcă, nu-i aşa, nu erau pod şi şosele. Evident, din aceleaşi motive, transportul fluvial era superb, dar lipsea cu desăvârşire, fiindcă, nu-i aşa, nu aveau unde să descarce şi unde să încarce mărfuri” – a declarat Mihai Tudose.

Vicepreședintele PSD a menționat că actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost cel care a obținut finanțarea pentru construcția acestui pod.

“În februarie 2017, prima vizită a primului-ministru de atunci, dl Sorin Grindeanu, a fost la Brăila. Atunci dl prim-ministru Sorin Grindeanu s-a lăsat convins că acest pod este necesar pentru a tăia nodul gordian şi a începe de undeva dezvoltarea acestei zone. Domnia sa este cel care a găsit finanţarea pentru acest pod. Încă o dată îi mulţumesc şi trebuie accentuat acest lucru. Viaţa e bună câteodată şi închide cercul, acum tot domnia sa a dus lucrurile la bun sfârşit. Ce s-a mai întâmplat între timp? De când au început pilonii podului să iasă din pământ, râdeam cu constructorii în primul an: băi, munciţi, dar nu munciţi în direcţia în care trebuie”, a declarat europarlamentarul PSD. 

Tudose și-a încheiat discursul explicând că acest pod marchează începutul dezvoltării zonei Dunării de Jos:

“În schimb, când toată lumea a început să vadă că podul chiar iese din pământ şi nu e o eternă poveste românească cu ceva care s-a semnat şi nu se face, au început să crească şi proiectele de drumuri. Proiectul de fezabilitate, studiul de fezabilitate pentru aeroport înţeleg că este aproape gata. Porturile din Galaţi şi din Brăila sunt în plină renovare, tot cu fonduri europene. Ca brăilean, vă mai spun un singur lucru. Azi, ceea ce facem astăzi pe al treilea pod din Europa, că e cel mai mare din România, suntem la podul de la Brăila. E al nostru, îl iubim, aşa mare, frumos cum e el – este marcarea practic a începutului dezvoltării zonei Dunării de Jos, a doua mare aglomerare urbană, după Bucureşti”, a subliniat Mihai Tudose, conform News.ro.

Facebook

Comentarii

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *