Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a menţinut joi decizia privind interdicţia purtării vălului islamic în şcolile secundare din regiunea Flandra, nordul Belgiei, relatează Reuters.
Elevele din şcolile secundare flamande au voie să poarte vălul islamic în timpul orelor de religie, însă trebuie să îl dea jos în timpul altor ore de curs.
Interdicţia a fost contestată de trei tinere musulmane, însă CEDO a decis că sistemul de educaţie flamand interzice purtarea oricărui simbol religios vizibil şi a menţinut interdicţia.
„Curtea a remarcat în prezenta cauză că interdicţia contestată nu priveşte doar vălul islamic, ci se aplică fără distincţie tuturor simbolurilor religoase vizibile”, a spus CEDO într-un comunicat, care a precizat că decizia este definitivă










