Ilie Bolojan: O decizie de nevalidare din partea CCR va induce tensiuni în societate

Președintele interminar al PNL, Ilie Bolojan, a fost întrebat, astăzi, la Europa Liberă, dacă turul întâi al alegerilor prezidenţiale a fost unul corect, el apreciind, în răspunsul său, totuși, rapiditatea cu care, față de alegerile locale, au fost comunicate rezultatele votului. 

”Eu nu am date ca să spun că nu a fost corect. Ni s-a comunicat pentru prima dată repede, deci pentru prima dată sistemul de scanare a funcţionat bine. Vă rog să vă gândiţi cum se numărau voturile pe la locale, se stătea cu saci două, trei zile, oamenii erau terminaţi, aşteptând să predea votul”, a afirmat Ilie Bolojan. 

El a punctat, însă, că este imposibil, la modul practic, ca un volum așa de mare de voturi – peste 9,4 milioane de voturi – să se renumere într-un timp scurt, până astăzi la prânz, așa cum a cerut, inițial, CCR.

„Problema pe care o avem este că, într-adevăr, e foarte puţin probabil, este imposibil practic să se termine numărătoarea până astăzi la prânz. Deci este evident că, chiar dacă este o şedinţă a Curţii, ea nu va putea să ia o decizie având în vedere că nu au primit rezultatele renumărătorii”, a explicat Bolojan.

El a spus că nu are de unde să știe dacă, în urma renumărării, „vor interveni alte elemente sau nu”.

Ilie Bolojan a ținut să sublinieze, însă, efectul unei decizii de nevalidare a primului tur, care ar putea fi dată înainte de parlamentarele de duminică.

„Ideea este însă că această, să spunem, nevalidare înainte de parlamentare dă naştere la tot felul de scenarii, dacă se va întâmpla într-un fel, dacă se va întâmpla altfel, care, din păcate, induc în societate nişte tensiuni şi care pot avea o influenţă şi asupra alegerilor parlamentare”, a afirmat preşedintele interimar al PNL. 

 Întrebat de ce Curtea Constituţională a decis renumărarea voturilor, Ilie Bolojan a răspuns că ”nu am elemente juridice care au stat la baza acestei decizii şi, în general, am evitat să fac comentarii pe fond la decizii juridice”.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *