În mai puțin de o lună de la anunțarea candidaturii sale pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, vicepreședinta americană Kamala Harris a reușit să strângă donații în valoare de 540 de milioane de dolari.
Conform unui comunicat al managerului său de campanie, această sumă include și cele 82 de milioane de dolari primite în săptămâna Convenției Naționale Democrate. Acest rezultat marchează cea mai mare sumă donată vreodată pentru o campanie prezidențială într-un interval de timp atât de scurt.
În discursul său rostit joi la Convenția Democratică din Chicago, Kamala Harris a promis că va fi „președinta tuturor americanilor”. Aceasta a subliniat angajamentul său de a nu se întoarce în trecut și a pledat pentru „o nouă cale” și „o luptă pentru viitorul Statelor Unite”.
„În numele americanilor care muncesc din greu și își urmează visurile, accept nominalizarea voastră pentru a deveni președinta Statelor Unite”, a declarat Harris în fața unei audiențe entuziaste.
Kamala Harris, alături de vicepreședintele ales Tim Waltz, va continua să-și desfășoare campania în Georgia în zilele următoare, căutând susținere pentru alegerile din 5 noiembrie.










