Guvernul României prelungește plafonarea prețurilor la energie și gaze până în primăvara anului 2025

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat ieri că Guvernul României va menține mecanismul de plafonare a prețurilor la energie și gaze până cel puțin în primăvara anului 2025.

În deschiderea ședinței de guvern, premierul a subliniat importanța protejării populației și a companiilor de fluctuațiile mari de preț la energie și gaze. „Vreau să fiu foarte clar: noi vom continua mecanismul de plafonare a prețurilor cel puțin până în primăvara lui 2025. Vom face ajustări la acest mecanism în perioada următoare, dar este esențial ca atât populația, cât și companiile să aibă garanția clară că vor fi protejate”, a declarat Ciolacu.

În plus, prim-ministrul a anunțat alocarea unor noi sume către furnizorii de energie pentru compensarea măsurii de plafonare a prețurilor. „Azi alocăm 500 de milioane pentru a compensa costurile plafonării pentru clienții casnici”.

Potrivit acestuia, această măsură are ca scop asigurarea stabilității și predictibilității în ceea ce privește prețurile la energie și gaze, într-un moment în care preocupările legate de disponibilitatea resurselor energetice devin din ce în ce mai actuale.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *