Guvernul statului Panama a adresat, astăzi, o scrisoare către ONU, după afirmațiile președintelui american, Donald Trump, reluate și la învestirea sa, de a „recupera” Canalul Panama, informează EFE și Agerpres.
În scrisoarea adresată secretarului general al ONU, Antonio Guterres, se transmite respingerea de către președintele Panama, Jose Raul Mulino, a declarațiilor emise de Donald Trump, în timpul discursului său de învestire, când a dat asigurări că SUA urmează să ‘reia’ acest canal.
„Canalul este și va rămâne al Panama, iar administrația sa va continua să fie sub controlul Panama în ceea ce privește neutralitatea sa permanentă. Nu există nicio prezență a vreunei națiuni în lume care să interfereze cu administrația noastră”, potrivit scrisorii președintelui Mulino.
Prin acea scrisoare, guvernul panamez îi cere cerut secretarului general al ONU să transmită această comunicare celor celor 15 membri ai Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.
În discursul său de învestitură, Donald Trump a afirmat că SUA „vor recupera” Canalul Panama, poziție pe care noul lider de la Casa Albă o invocă din luna decembrie.
Canalul Panama, cu o lungime de 82 de kilometri prin care tranzitează aproximativ 3% din comerțul mondial, a fost construit de SUA, care l-au inaugurat în 1914 și l-au administrat până la transferul către statul panamez pe 31 decembrie 1999.
Canalul a fost transferat statului Panama în urmă cu 25 de ani ca urmare a Tratatelor Torrijos-Carter, semnate pe 7 septembrie 1977, la Washington, de președintele panamez Omar Torrijos și președintele american Jimmy Carter.










