Guvernul a aprobat, astăzi, un ajutor de urgenţă pentru familia elevului decedat în urma tragediei de la Odorheiu Secuiesc, respectiv pentru cele trei fete rănite, transmite Agerpres.
În total, în ședința de guvern de astăzi, s-a aprobat alocarea sumei de 915.500 lei, reprezentând ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea a 208 familii, care se află în situaţii dificile din cauza unor incendii, a pagubelor produse de fenomene meteo extreme sau periculoase, de accidente.
De aceste ajutoare vor beneficia şi familiile afectate de recenta tragedie de la Odorheiu Secuiesc.
Astfel, pentru cele două fete rănite şi internate se alocă câte 8.000 lei, pentru fata care se află în stare mai gravă, în comă, suma de 10.000 lei, iar pentru familia tânărului decedat tot suma de 10.000 lei.
Luni, în jurul orei 16,00, o parte a clădirii internatului din cadrul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit.
La acel moment, în corpul de clădire se aflau patru elevi ai internatului, aceştia fiind prinşi sub dărâmături.
Un băiat de 17 ani a decedat, iar trei fete se află internate în spital, una în stare gravă.









