Grindeanu: Lucrările pe Valea Oltului sunt în grafic, la 40%

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, astăzi, la Timişoara, că lucrările pe Valea Oltului sunt în grafic, fiind realizate în proporție de 40% până acum, transmite Agerpres.

Ministrul a spus că va merge marțea viitoare pe șantier și a explicat că, în ciuda părerilor emise până acum, rectricțiile de circulație sunt absolut necesare.

„Și dacă ar fi batalioane de ostaşi galbeni pe versanţii din Valea Oltului, eu nu cred că s-ar putea face defrişări pe timp de noapte şi nu că nu cred eu, nu crede nimeni, fiindcă această decizie a fost luată urmare a consultărilor cu toţi cei care se pricep”, a afirmat ministrul Transporturilor, într-o conferinţă de presă.

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, s-a numărat printre cei care au susținut ideea că lucrările de defrișare pe Valea Oltului ar trebui să fie realizate pe timpul nopții, astfel încât ziua să se poată circula. 

Potrivit ministrului Grindeanu, lucrările pe Valea Oltului sunt în grafic, iar traficul va fi reluat în data de 9 august.

„Raportul arată că sunt undeva la 40% sunt realizate, ceea ce înseamnă foarte bine. Marţi o să fiu personal acolo să verific, sunt în grafic, ceea ce înseamnă că, aşa cum am spus, 9 august se reia circulaţia pe Valea Oltului”, a adăugat el.

Pentru construcția autostrăzii Sibiu-Pitești este nevoie de defrișarea unei suprafețe de 10 hectare de pădure, care se întinde pe 8 kilometri.

Facebook

Comentarii