Grindeanu: 200 de kilometri de autostrăzi, până la finalul lui 2024

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi că, până la finalul lui 2024, vor fi daţi în circulaţie 200 de kilometri de autostrăzi, dar există un scenariu optimist să fie construiți spre 300 de kilometri, potrivit News.ro.

”Până la finalul anului viitor, şi am spus asta în repetate rânduri, minimul de kilometri pe care să-l dăm în circulaţie să fie de 200. Eu vă asigur că până la finalul anului 2024 acest lucru se va întâmpla. Ba chiar, din contră, sunt cât se poate de sigur, având săptămânal şedinţe cu cei de la CNAIR, de progres pe fiecare şantier în parte, am şi fost să văd mare parte din ele, acest număr, de 200 până la sfârşitul lui 2024 va fi depăşit. Cert”, a spus ministrul Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a menţionat că există un scenariu optimist, pentru că ”nu e vorba de finanţare sau de alte lucruri, ci şi de anumite condiţii meteo”.

”Există un scenariu optimist să ajungem, în aceşti doi ani, spre 300 de kilometri de autostradă. Dar eu vreau să fiu realist, am spus că până la finalul lui 2024, minimul numărului de kilometri care să fie daţi în circulaţie să fie 200, şi îmi menţin acest lucru, ceea ce înseamnă de zece ori mai mult faţă de media de după Revoluţie”, a menționat Sorin Grindeanu.

700 de kilometri de autostrăzi se află în șantier

Potrivit programului de guvernare, prezentat de ministrul Sorin Grindeanu la preluarea mandatului de la Transporturi, ar fi vorba de 17 tronsoane de drumuri rapide care ar trebui să fie inaugurate până la finalul anului 2024. Se află în construcţie, acum, aproape 700 km de autostrăzi sau drumuri expres, cel mai mare proiect fiind Autostrada Moldovei, care trebuie să fie gata până în august 2026.

Media din ultimii 10 ani a fost de circa 10 kilometri de autostrăzi, care au fost daţi în folosinţă în fiecare an. În 2021, spre exemplu, s-au dat în folosinţă circa 30 de km de autostradă, iar în 2022 – 13 kilometri de autostrăzi, potrivit Ziarului Financiar.

România are, în acest moment, 995 kilometri de autostrăzi, ceea ce reprezintă doar 5% din rețeaua de drumuri a țării.

Facebook

Comentarii