Greva în sănătate, interzisă în Coreea de Sud: Mii de rezidenți, suspendați

Guvernul sud-coreean a anunţat, astăzi, că a demarat procedura de suspendare a peste 4.900 de medici rezidenţi care şi-au abandonat posturile pentru a protesta faţă de o reformă a studiilor medicale, relatează AFP, potrivit News.ro.

Aproximativ 12.000 de medici rezidenţi, adică 93% din total, au absentat luni din spitale, sfidând cererile guvernului de a se întoarce la muncă.

Acest val de demisii şi abandonuri de posturi, care a început la 20 februarie, a dus la amânarea a numeroase tratamente şi operaţii, întrucât sistemul spitalicesc sud-coreean se bazează foarte mult pe rezidenţi, şi a obligat guvernul să mobilizeze de luni medici militari.

Ministerul Sănătăţii a anunţat luni că a început să trimită notificări administrative medicilor grevişti, primul pas înainte de a le suspenda licenţele pentru trei luni. Dar medicii care se întorc imediat la muncă vor scăpa de pedeapsă.

Conform legislaţiei sud-coreene, medicii sunt lucrători esenţiali care nu pot intra în grevă.

Greviştii protestează faţă de un plan de creştere a numărului de persoane admise la facultatea de medicină cu 65% începând de anul viitor, adică aproximativ 2.000 de persoane pe an, caz în care veniturile lor ar scădea.

Dar aceasta este o măsură pe care guvernul o consideră esenţială pentru a face faţă deficitului de personal medical şi îmbătrânirii populaţiei din Coreea de Sud.

Facebook

Comentarii