The Independent relatează că Manchester United și Liverpool au făcut mișcări concrete pentru a-l convinge pe francez să abandoneze mutarea spre Los Blancos în favoarea Premier League.
O ofertă mai concretă au făcut-o ”Diavolii Roșii”, care sunt gata să-i plătească lui Mbappé, 500 de milioane de euro pentru un contract pe cinci ani, cu un bonus la semnare de 200 de milioane de euro.
Dar, în ciuda unor condiții financiare atât de tentante, atacantul optează totuși pentru Real, întrucât își dă seama că jocul pentru clubul regal este cea mai bună șansă de a câștiga Liga Campionilor și de a pune capăt așteptării pentru Balonul de Aur.
De reamintit că Mbappé a fost aproape de Liverpool, deoarece dorea să lucreze cu Jürgen Klopp, dar plecarea germanului la sfârșitul sezonului a închis orice discuție în acest sens.
Adam Neamțu










