Pentru ruși e ”groparul URSS”. Pentru Occident, ”omul păcii”. Acum 11 ani, Putin califica destrămarea Uniunii Sovietice ca fiind ”cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut”. Consecința acestei viziuni e războiul din Ucraina, în încercarea de a recupera imperiul pierdut de cel pe care Macron îl omagiază drept „om al păcii, ale cărui alegeri au deschis o cale către libertate pentru ruşi”.
Dispariția lui Mihail Gorbaciov în plin război obligă la reflecție: se putea proceda altfel la Kremlin, în anii ‘80 și ‘90? Dar în relația Occident – Rusia? Iar după venirea la putere a lui Putin, putea fi evitată degradarea relațiilor internaționale până la această prăbușire în confruntare armată, cu riscul unui război mondial, inclusiv cu o componentă nucleară?
Gorbaciov înseamnă, pentru lumea democratică, apropierea Est – Vest, fără precedent în epoca postbelică, reunificarea Germaniei și libertatea redobândită de victimele ocupației sovietice din estul și centrul Europei. De aceea, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace, în 1990. Un alt laureat Nobel, fostul premier israelian Shimon Peres aprecia că ”evenimentele cele mai importante ale secolului XX au fost emanciparea femeii și eliberarea Rusiei de către Gorbi”.
Pentru ruși, în schimb, ”socialismul cu față umană” e asociat, mai degrabă decât cu libertățile, cu penuria, haosul economic și răbufnirile naționaliste din republicile cuprinse de frenezia ieșirii de sub jugul Moscovei. Un sondaj din 2017 indica faptul că numai 7% dintre ruși îl respectă pe ultimul lider al URSS, acuzat că a capitulat în fața Occidentului ori, mai rău, suspectat că a pactizat cu acesta.
”Sigur că am regrete, s-au comis mari erori”, admitea Gorbaciov, în 2011. De remarcat formularea impersonală. Am observat-o și la Ion Iliescu: ”atunci s-a distrus agricultura”, ”nu s-a dorit” etc. Un element specific limbajului de aparatcik format în anii ‘50 – ’60 și ajuns, la apogeul carierei, să gestioneze eșecul regimului comunist. ”Perestroika” (restructurarea) și ”Glasnost” (transparența) au fost răspunsul generației lor la criza sistemului ce i-a crescut. S-au semănat atunci, oare, germenii războiului de acum?
Cert e că liderii planetari de la finele anilor ‘80 – Gorbaciov, Reagan, Thatcher, Kohl și Mitterand – au reușit să gestioneze prăbușirea lagărului comunist fără confruntare armată. Cât de ușor ar fi fost să se ajungă la un război global, în plin cataclism istoric de asemenea amploare, dacă marile puteri ar fi fost conduse de politicieni fără viziune și fără experiență, dar dominați de ambiții și orgolii în dezacord cu anvergura lor, așa cum vedem în ultima vreme… Iată de ce e îndreptățită etichetarea lui Gorbaciov ca ”ultimul uriaș politic al secolului XX”.
Un personaj cu plusurile și minusurile lui. Care, în 2016, recunoștea: ”Majoritatea rușilor, la fel ca mine, nu vrea refacerea URSS, dar regretă că s-a prăbușit”. Din acest punct, începe tragedia visului imperial rusesc, reaprins de Vladimir Putin. Cu victimele fără număr pe care Rusia dezlănțuită nu pregetă să le facă. Cu obligația pentru lumea responsabilă de a face față celei mai mari crize de la căderea URSS.
Iar gestionarea războiului din Ucraina nu poate evita lecțiile capitolului Gorbaciov din istoria relațiilor Rusia – Occident.
Horia Blidaru
- articol publicat și pe adevarul.ro
