Germania va prelungi funcţionarea ultimelor trei centrale nucleare

Germania va prelungi funcţionarea ultimelor sale trei centrale nucleare, a anunţat luni cancelarul federal german Olaf Scholz, informează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

„Vor fi create bazele legale pentru a permite funcţionarea centralelor nucleare Isar 2, Neckarwestheim 2 şi Emsland dincolo de 31 decembrie 2022 şi până pe 15 aprilie 2023”, se precizează într-o scrisoare adresată de cancelarul Olaf Scholz guvernului său.

Anterior, guvernul german a anunţat menţinerea a numai două dintre aceste trei centrale dincolo de sfârşitul lui 2022.

Soarta centralei Emsland din nordul Germaniei a suscitat dispute în cadrul guvernului de coaliţie al lui Scholz, în special între liber-democraţi (FDP) şi verzi, care sunt împotriva energiei nucleare. Însă, în final, cancelarul federal a decis și punerea în funcțiune și a acestei centrale, fără ca un consens să fie înregistrat.

Iniţial, Germania avea drept obiectiv să renunţe la energia nucleară înainte de sfârşitul lui 2022, însă războiul din Ucraina i-a dat peste cap acest plan.

Guvernul german a decis, de asemenea, să prelungească și activitatea mai multor centrale pe cărbune până în primăvara lui 2024, chiar dacă Germania îşi fixase drept obiectiv să abandoneze cu totul această energie până în 2030.

Germania depune toate eforturile pentru a-şi reduce dependenţa de importurile energetice din Rusia, după declanşarea invaziei ruse în Ucraina.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *