Germania: Social-democrații câștigă la limită alegerile, în fața extremei drepte

Social-democraţii (SPD) cancelarului german Olaf Scholz s-au impus la limită în faţa partidului de extrema-dreaptă AfD în alegerile regionale din landul Brandenburg, conform sondajelor la ieşirea de la urne, scrie Agerpres.

SPD, care guvernează landul Brandenburg din jurul capitalei Berlin de la reunificarea din 1990, a obţinut 32% din voturi, devansând Alternativa pentru Germania, care a obţinut 29% din sufragii.

Acest succes al SPD i-ar putea oferi lui Scholz un mic respiro de la discuţiile din partid cu privire la oportunitatea de a fi din nou candidatul acestuia la funcţia de cancelar pentru alegerile federale de anul viitor.

Este însă puţin probabil ca acest succes să îi confere lui sau partidului său un impuls major, având în vedere că popularul premier în exerciţiu din landul Brandenburg din partea SPD, Dietmar Woidke, s-a distanţat de Scholz în timpul campaniei şi a criticat politicile guvernului federal, potrivit experţilor.

AfD a devenit la 1 septembrie primul partid de extrema dreaptă care a câştigat alegerile dintr-un land în Germania după cel de-al Doilea Război Mondial, în Turingia, şi s-a clasat pe locul secund în Saxonia, în aceeaşi zi.

Facebook

Comentarii