Germania şi Franţa resping interzicerea vizelor pentru ruși

Germania şi Franţa au respins, într-un document comun, propunerea mai multor ţări membre de a interzice intrarea în Uniunea Europeană pentru toţi cetăţenii ruşi, informează marţi dpa, potrivit Agerpres.

„Trebuie să ne gândim la moduri inteligente de utilizare a importantei pârghii pe care o constituie eliberarea vizelor”, se subliniază în documentul trimis altor ţări membre ale UE, înainte de reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor UE ce are loc avea loc astăzi și mâine, la Praga.

Germania și Franța susțin că cererile de vize din partea cetăţenilor ruşi trebuie să fie examinate cu atenţie pentru potenţiale riscuri la adresa securităţii, dar atenţionează, de asemenea, asupra subestimării puterii de transformare pe care o are experimentarea vieţii în sisteme democratice.

Documentul este, prin urmare, în favoarea menţinerii cadrului legal actual, care le permite studenţilor, artiştilor, oamenilor de ştiinţă şi altor profesionişti de primă importanţă să intre în UE, indiferent de faptul că ei personal se confruntă sau nu cu persecuţii în Rusia.

De asemenea, mai atenţionează documentul germano-francez, o interdicţie generală ar putea duce la amplificarea sentimentului naţionalist şi antieuropean în Rusia.

Mai multe țări, în special cele nordice – Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Danemarca și Finlanda – au cerut interzicerea vizelor pentru cetățenii Federației Ruse.

De asemenea, Cehia, care deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, este în favoarea stopării eliberării vizelor pentru cetățenii ruși de către țările UE.

Facebook

Comentarii

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *