Germania reintroduce serviciul militar obligatoriu

Germania pregătește o reformă majoră a politicii sale de apărare, printr-un plan care vizează reintroducerea serviciului militar cu elemente obligatorii. Propunerea aparține ministrului Apărării, Boris Pistorius, și urmează să fie analizată la sfârșitul lunii august de guvernul federal condus de cancelarul Friedrich Merz, potrivit agenției EFE.

Recrutarea obligatorie revine în Germania

Planul prevede ca, începând cu anul 2028, toți bărbații germani care au împlinit 18 ani să fie incluși automat într-un proces de recrutare. Aceștia vor trebui să completeze un chestionar privind disponibilitatea și motivația lor pentru serviciul militar și vor fi evaluați fizic și intelectual.

Voluntariatul militar, încurajat prin condiții mai bune

O componentă esențială a planului este creșterea atractivității serviciului militar prin îmbunătățirea condițiilor din Bundeswehr. Autoritățile germane speră că aceste măsuri vor convinge tinerii să opteze pentru stagiul militar voluntar.

Scopul este ca numărul anual al recruților voluntari să crească treptat, cu 3.000–5.000 pe an, pentru a ajunge la aproximativ 40.000 până în 2031. În prezent, circa 15.000 de persoane participă la stagiul militar.

Posibilitatea încorporării obligatorii, dacă nu sunt suficienți voluntari

Dacă numărul de voluntari va fi insuficient pentru necesarul armatei, legislația pregătită de Ministerul Apărării va permite și încorporarea obligatorie. Potrivit surselor citate, această măsură ar putea deveni necesară pentru atingerea obiectivului de 260.000 de soldați activi, față de cei 180.000 actuali. În paralel, Germania mizează și pe un corp de rezerviști format din aproximativ 200.000 de persoane.

Sprijin parțial în coaliția de guvernare

Chiar dacă ideea reintroducerii serviciului militar obligatoriu aparține unui ministru social-democrat, ea nu este pe deplin susținută de Partidul Social-Democrat. În schimb, planul are sprijinul cancelarului creștin-democrat Friedrich Merz și al formațiunii sale, CDU.

Facebook

Comentarii