Germania își securizează industria energetică. Trei rafinării rusești, preluate de stat

Guvernul german a preluat controlul a trei rafinării deținute de compania petrolieră rusă Rosneft. Mișcarea face parte din eforturile guvernului lui Olaf Scholz de a proteja economia germană de efectele unui embargo la nivelul UE asupra petrolului rusesc, care va intra în vigoare în decembrie, potrivit Financial Times și Reuters, informează Digi24.

Ministerul Economiei german a anunțat că trei rafinării, care erau deținute până acum de Rosneft, situate în estul și sudul țării, vor trece sub administrarea Agenției Federale pentru Rețele (BNA).

PCK Schwedt, una dintre cele trei rafinării, este principalul furnizor de benzină, motorină, kerosen și păcură pentru Berlin și regiunea înconjurătoare, Brandenburg, și este văzută ca un element esențial al infrastructurii energetice a Germaniei de Est.

Germania a modificat, în luna august, o lege importantă în domeniul energiei, care permite guvernului să plaseze sub tutelă temporară companiile cu „infrastructură critică pentru securitatea aprovizionării Germaniei”. Legea prevedea că, în ultimă instanță, guvernul a fost autorizat să exproprieze astfel de companii.

Decizia de a prelua controlul asupra activelor Rosneft urmează o altă decizie din luna aprilie, când guvernul a plasat Gazprom Germania – filiala germană a exportatorului de gaze controlat de Kremlin, Gazprom – sub tutela BNA.

Pe de altă parte, Rosneft a anunțat că nu intenționează să pună capăt importului de petrol rusesc, în ciuda unui embargo UE care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023.

Facebook

Comentarii