Germania înăsprește controalele la frontiere. Comisia Europeană cere măsuri proporționale

Într-un context de creștere a imigrației ilegale și a presiunilor politice, Germania a decis să reintroducă controale la toate frontierele sale, o măsură ce a generat reacții din partea Comisiei Europene.

Anunțul venit luni de la Berlin prevede instituirea de controale riguroase de-a lungul întregii frontiere germane cu Franța, Luxemburg, Ţările de Jos, Belgia și Danemarca, începând cu 16 septembrie, pentru o perioadă de șase luni. Aceste controale se vor adăuga celor deja existente la granițele cu Polonia, Republica Cehă, Austria și Elveția.

Comisia Europeană a reacționat prompt, cerând ca măsurile să fie „proporționale” și să rămână „excepționale”. Într-o declarație de marți, o purtătoare de cuvânt a Comisiei a subliniat că „reintroducerea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene este o posibilitate, dar aceste măsuri trebuie să fie necesare și proporționale”. Oficialul a insistat că „astfel de măsuri trebuie să rămână strict excepționale”, adăugând că instituția nu va „specula” în legătură cu motivele specifice ale Germaniei, dar va „evalua situația”.

Berlinul justifică noile măsuri ca fiind necesare pentru a proteja securitatea internă în fața amenințărilor terorismului islamist și criminalității transfrontaliere. Comisia Europeană, a sugerat ,de asemenea, explorarea unor „măsuri alternative”, cum ar fi „patrule comune” între statele membre, pentru a face față provocărilor actuale fără a recurge la controale suplimentare.

Facebook

Comentarii