Germania avertizează că Moldova și statele baltice ar putea fi următoarele ținte ale Rusiei

Europa se află în fața unui moment decisiv, iar Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri rapide și concrete pentru a sprijini Ucraina și a determina Rusia să încheie războiul, a declarat liderul Uniunii Creștin-Democrate din Germania (CDU), Friedrich Merz, după vizita lui Volodimir Zelenski în SUA. Oficialul german avertizează că, în absența unei reacții ferme din partea Europei, Moscova ar putea extinde conflictul și către alte țări din regiune, inclusiv Republica Moldova.

Avertisment: Moldova și statele baltice ar putea fi următoarele ținte

„Acest război s-ar putea încheia în 24 de ore dacă Ucraina ar înceta luptele și ar ceda țara Rusiei. Dar atunci nu putem decât să presupunem că mâine va fi o altă țară atacată de Rusia. Ar putea fi Moldova, ar putea fi statele baltice”, a declarat Merz, subliniind totodată că „inclusiv aici, acasă, vedem în fiecare zi cum Rusia lansează atacuri cibernetice, cum este responsabilă de dezinformare și de multe alte lucruri.”

Vizita lui Zelenski și lipsa de unitate europeană

Merz a comentat și recenta vizită a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, despre care a spus că „nu a decurs așa cum a sperat acesta”.

„Cred că pot spune asta aici. Dar arată și că noi, europenii, mai avem multe de făcut pentru a pune capăt acestui război din Ucraina cât mai repede posibil”, a precizat liderul CDU.

Europa trebuie să învețe din abordarea americană

Totodată într-un discurs susținut joi în Bundestag, înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, Friedrich Merz a cerut o „Europă mai puternică și mai hotărâtă” pe scena globală. Acesta a făcut referire și la planul de pace pentru Gaza propus de președintele american Donald Trump, afirmând că Uniunea Europeană ar trebui „să învețe din acel model de inițiativă și determinare politică”.

Merz a insistat că doar printr-o abordare comună și printr-o mobilizare consistentă de resurse, Europa poate contribui eficient la restabilirea păcii în Ucraina și la consolidarea securității pe continent.

Facebook

Comentarii