Germania a trimis primele trupe în Lituania. Va disloca 4.800 de sodați

Germania a început să desfășoare, de astăzi, primele trupe în Lituania, parte a efortului NATO consolidat de apărare a flacului estic. Țara este vecină cu Belarusul, dar și cu exclava rusă Kaliningrad.

Un dispozitiv preliminar a plecat spre Lituania. Pentru Bundeswehr (armata germană), acest lucru constituie o premieră, fiind prima dată când se asigură o staționare permanentă de trupe în afara Germaniei de la cel de al Doilea Război Mondial.

În prima fază, circa 20 de militari germani vor pregăti desfăşurarea de trupe NATO în Lituania. Până la sfârșitul anului, se va ajunge la circa 150 de soldați. Brigada va purta numele „Panzerbrigade 45” și va ajunge la 4.800 de soldaţi şi 200 de membri civili ai forţelor armate germane, prezență permanentă.

Brigada germană urmează să devină complet operaţională până în 2027. Se apreciază că o astfel de mișcare de trupe, care este una istorică pentru Germania, necesită și un efort financiar substanțial, estimat la 30 milioane de euro.

Reacția Kremlinului nu a întârziat să vină. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că o prezenţă militară germană în Lituania ar conduce la „escaladarea tensiunilor”.

Lituania asigură, la centrul său de la Rukla, repararea tancurilor germane Leopard 2, care sunt avariate în războiul din Ucraina. Kievul a primit de la aliaţii săi occidentali 71 de tancuri Leopard 2 pe care le folosește, deja, pe front.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *