Guvernul Germaniei a aprobat, ieri, un regulament care restricţionează încălzirea clădirilor publice şi interzice panourile publicitare iluminate, într-un efort de a economisi energie, relatează The Guardian, potrivit news.ro.
Legislaţia, care va intra în vigoare într-o o săptămână şi va fi aplicată timp de şase luni, presupune ca instituţiile publice, de la primării până la sălile de aşteptare ale căilor ferate, să nu fie încălzite la mai mult de 19 grade Celsius, iar caloriferele din coridoare, foaiere, săli de aces şi încăperi tehnice să fie oprite.
Tot ca parte a reglementărilor energetice, faţadele şi monumentele clădirilor nu vor mai fi iluminate arhitectural. Autorităţile din Berlin şi din alte localităţi au implementat deja astfel de măsuri de economisire a energiei. De pildă, Poarta Brandenburg din capitală a avut luminile stinse, în urmă cu câteva săptămâni.
De asemenea, a fost adoptată legislaţia pentru reprioritizarea transportului pe căile ferate, acordând trenurilor care transportă cărbune şi petrol o prioritate faţă de trenurile de pasageri sau alte trenuri de mărfuri.
Transportul energiei cu trenul de mărfuri este considerat prioritar, din cauza nivelurilor scăzute ale fluviilor, în special a Rinului, unde traficul a fost împiedicat în ultimele săptămâni. Doar trenurile care transportă echipamente militare vor fi considerate prioritare faţă de cele care asigură furnizarea de energie electrică.
Robert Habeck, ministrul Economiei, a declarat că toate aceste măsuri care urmează să fie aplicate sunt fundamentale pentru securitatea energetică a Germaniei.
Ministrul german și cancelarul Olaf Scholz s-au întors recent dintr-o vizită de trei zile în Canada, unde au purtat discuții privind producţia şi transportul de hidrogen şi gaze naturale lichide, considerate esenţiale pentru eforturile de îndepărtare de livrările de gaze rusești.
Laura Groșereanu










