Geoană, despre succesorul său la NATO: Aliații vor decide prin consens

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus, astăzi, că el nu va avea nici un rol în desemnarea persoanei care îl va înlocui în funcție, după ce mandatul său va încheia.

Potrivit lui Geoană, decizia de numire a unui nou adjunct al NATO aparține statelor aliate, care se vor exprima prin consens în această privință.

„Ştiţi cum este, fiecare dintre noi crede că este de neînlocuit. Dar vine momentul când trebuie să mergem mai departe în viaţă. E o decizie pe care aliaţii o iau, noi nu avem niciun fel de contribuţie la alegerea sau identificarea succesorilor noştri. Este de notorietate că secretarul general şi eu lucrăm într-o echipă formidabil de sudată şi, la un anumit moment, aceste mandate, al domnului Stoltenberg, al meu, vor ajunge la un punct terminus. Atunci aliaţii vor fi pregătiţi pentru a găsi succesorii noştri care sunt cel mai bine pregătiţi şi care răspund nevoii de consens în alianţă. Este o alianţă care îşi alege liderii prin consens”, a spus Geoană.

În altă ordine de idei, referindu-se la fragmentele de drone rusești găsite în județul Tulcea, Mircea Geoană spune că nu există indicii că Rusia ar ataca, în mod intenționat, un stat membru al alianţei, dar, cu toate acestea, este de înţeles îngrijorarea cetăţenilor români care locuiesc în apropierea frontierei dunărene cu Ucraina.

Mircea Geoană ocupă funcţia de secretar general adjunct al NATO din octombrie 2019, iar în martie 2023 NATO i-a prelungit mandatul cu încă un an – până în octombrie 2024.

În ceea ce îl privește pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, acesta a fost numit la 1 octombrie 2014 pentru un mandat de 4 ani și a efectuat deja două mandate complete. Șederea sa în funcţie a fost prelungită cu un an în 2022, după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei.

În iunie 2023, NATO a prelungit cu încă un an mandatul său – până la 1 octombrie 2024.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *