Funeraliile Papei Francisc au fost stabilite pentru ziua de sâmbătă, 26 aprilie

Congregaţia Cardinalilor a decis că funeraliile Papei vor avea loc sâmbătă, la ora 10.00 (11.00, ora României), informează News.ro.

 Sicriul Papei va fi transferat la Bazilica Sfântul Petru, în cursul dimineții de miercuri, a anunţat Vaticanul, Suveranul Pontif fiind depus, până atunci, în capela reşedinţei sale, Sfânta Marta.

Aşa cum se obişnuieşte, cardinalul Kevin Farrell – care asigură interimatul până la alegerea unui nou pontif – a sigilat luni apartamentele private ale Papei.

Papa Francisc, care a murit la Vatican luni, 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani, a suferit un accident vascular cerebral, după ce se afla în convalescenţă în urma unei duble pneumonii, care a necesitat o spitalizare de 38 de zile.

Cardinalii s-au reunit, în această dimineaţă, pentru a alege ziua funeraliilor sale, care va avea loc la sfârşitul săptămânii în prezenţa a numeroşi şefi de stat, demnitari şi credincioşi, înainte de conclavul convocat pentru alegerea succesorului Papei Francisc.

Facebook

Comentarii