Migrația neregulamentară către Uniunea Europeană a înregistrat o scădere de 40% în primele cinci luni ale anului față de aceeași perioadă a anului trecut, a informat Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) vineri, ziua în care a început să aplice protocoalele Pactului UE privind Migrația și Azilul, transmite EFE potrivit Agerpres.
Acest nou cadru legal, ce include un sistem de control unificat la toate frontierele externe, debutează într-un context de scădere generală a presiunii migraționale, cu un total de 39.000 de treceri neregulamentare detectate între ianuarie și mai.
Potrivit raportului publicat de Frontex, această tendință de scădere s-a concretizat prin mai puține infiltrări pe aproape toate rutele, singura excepție fiind Mediterana de Vest.
Pe această rută, pe care se află Strâmtoarea Gibraltar și insulele Baleare, s-a înregistrat o creștere notabilă – de 46% -, fiind înregistrate 7.100 sosiri.
Această creștere este determinată, potrivit Frontex, de plecările de pe coastele Algeriei, ceea ce reflectă o deplasare a rețelelor de trafic de persoane ca urmare a controalelor mai stricte din Maroc și de pe alte rute tradiționale.
Ca o contrapondere, cea mai semnificativă scădere din întreaga UE a avut loc pe ruta din Africa de Vest, care afectează regiunea Insulelor Canare, unde detectările au scăzut cu 71% față de aceeași perioadă a anului trecut, cu un total de 3.200 de cazuri grație măsurilor de supraveghere din țări precum Mauritania, Senegal și Gambia, conform aceleași surse.
În ceea ce privește restul zonelor, Marea Mediterană Centrală rămâne cea mai importantă rută de migrație ilegală, cu 11.600 de cazuri, în pofida unei scăderi de 46%.
În raportul său, Frontex avertizează că situația volatilă din Orientul Mijlociu generează o incertitudine tot mai mare, deși deocamdată nu a provocat deplasări masive către frontierele europene.
În pofida unei scăderi statistice, costul uman rămâne tragic, un număr de aproape 1.300 de persoane pierzându-și viața în Marea Mediterană în acest an.
Directorul executiv al Frontex, Hans Leijtens, a declarat, referitor la intrarea în vigoare a Pactului UE privind Migrația și Azilul că, ‘din acest moment, orice persoană care ajunge la frontiere va fi identificată, înregistrată și verificată conform unui standard comun, transformând cele 27 de reglementări naționale anterioare într-o procedură unică și coordonată, cu agenți desfășurați pe teren din prima zi










