Guvernul francez analizează introducerea de noi impozite asupra corporaţiilor, pentru a reduce deficitul bugetar al ţării, a informat publicaţia Le Monde, preluată de Agerpres.
Ministerul de Finanţe ia în considerare un impozit suplimentar temporar de 8,5% asupra companiilor cu venituri de peste un miliard de euro şi o taxă pe răscumpărările de acţiuni, echivalentă cu 8% din reducerea nominală a capitalului.
Premierul francez Michel Barnier îşi va prezenta marţi obiectivele, într-un discurs în Parlament. Proiectul de buget pentru 2025 este pregătit şi ar urma să fie prezentat în jurul datei de 9 octombrie.
Săptămâna trecută, noii miniştri de la Finanţe şi de la Buget au avertizat că deficitul bugetar a depăşit anul acesta 6% din PIB.
Conform Le Monde, noile impozite ar putea fi adoptate anul acesta. Contribuţia excepţională de 8,5% asupra beneficiilor corporaţiilor ar aduce impozitul pe profit la 33,5% ar aduce la buget opt miliarde de euro.
Franţa, Italia, Belgia, Ungaria, Malta, Polonia şi Slovacia sunt statele membre ale UE care au intrat în procedura de deficit excesiv şi trebuie să-şi reducă cheltuielile publice, a anunţat în iunie Comisia Europeană.
Franţa a înregistrat anul trecut un deficit bugetar de 5,5% din PIB.










