Belarus s-ar putea confrunta cu noi sancţiuni, dacă se va implica în conflictul din Ucraina, a declarat marţi şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a anunţat luni că a ordonat desfăşurarea de trupe alături de forţele ruse lângă frontiera cu Ucraina, ca răspuns la ceea ce el a calificat drept o ameninţare clară la adresa Belarusului din partea Kievului şi a susţinătorilor acestuia din Occident.
Lukaşenko a acuzat Ucraina că pregăteşte un atac împotriva Republicii Belarus. În aceaşi zi, a acuzat şi Polonia şi Lituania că ar pregăti atacuri „teroriste” şi o „rebeliune militară” în Belarus.
„Statele Unite şi Uniunea Europeană afirmă că îi vor legitima pe fugarii noştri ca forţă politică, prevăd să-şi consolideze serios sprijinul pentru elementele distructive şi să agraveze situaţia de la graniţa de vest (belarusă) pentru a deschide un al doilea front acolo”, a spus Lukaşenko, potrivit declaraţiilor citate de serviciul de presă al preşedinţiei belaruse.
În consecinţă, Minskul şi Moscova vor desfăşura o grupare militară comună, a indicat el, fără să precizeze locul desfăşurării acesteia.
Lukaşenko declarase, după o reuniune a şefilor de stat din CSI care s-a desfăşurat săptămâna trecută la Sankt-Petersburg și în cadrul căreia a avut o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, că au convenit asupra desfăşurării unei grupări armate comune a Uniunii statale Rusia-Belarus.
Aliat al Rusiei în conflictul acesteia cu Ucraina, Belarus a pus la dispoziţia armatei ruse teritoriul său pentru ofensiva împotriva statului vecin, dar armata belarusă nu a participat până acum la luptele de pe teritoriul ucrainean. La începutul acestui an, Belarus a desfășurat, totuși, în zonele de frontieră, șase grupuri tactice de batalioane, totalizând câteva mii de persoane.








