Fotografia anului 2024: femeie palestiniană îndoliată

Fotografia emoţionantă a unei femei palestiniene îndoliate, care o ţine în braţe pe nepoţica ei, ucisă în timpul unui bombardament israelian în Fâşia Gaza, a câştigat joi principalul trofeu la ediţia din 2024 a concursului World Press Photo, informează AFP.

Această imagine surprinsă de Mohammed Salem, fotograf al agenţiei de presă Reuters, o arată pe Inas Abu Maamar legănând în braţele sale trupul neînsufleţit al nepoatei ei de cinci ani, Saly, ucisă alături de mama şi de sora ei de o rachetă care a căzut peste casa lor din Khan Yunis, în octombrie. Fotografia lui Mohammed Salem s-a impus la categoria „Photo of the Year” („Fotografia anului”).

Fotograful se afla la spitalul Nasser din Khan Yunis pe 17 octombrie în momentul în care a văzut-o la morgă pe Inas Abu Maamar, în vârstă de 36 de ani, plângând şi ţinând în braţe trupul micuţei, învelit într-o pânză albă.

Fotografia a fost realizată la 10 zile după începutul conflictului, declanşat de un atac fără precedent comis de organizaţia teroristă Hamas în Israel.

„A fost un moment emoţionant şi trist şi am simţit că imaginea rezuma în sens larg tot ceea ce se petrecea în Fâşia Gaza”, a declarat Mohammed Salem, citat în comunicatul publicat de World Press Photo, un prestigios concurs de fotojurnalism.

Fotografiile premiate la ediţia din 2024 a concursului World Press Photo au fost selecţionate dintre cele 61.062 de imagini transmise de 3.851 de fotografi din 130 de ţări. Ele vor fi expuse la biserica Nieuwe Kerk din Amsterdam până pe 14 iulie.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *