Fostul campion mondial, Pogba, suspendat pentru dopaj

O veste șoc a cutremurat lumea mare a fotbalului. Mijlocașul lui Juventus, Paul Pogba, fost campion mondial cu Franța în 2018, a primit o interdicție provizorie de a juca fotbal, după ce a eșuat la un test antidrog.

Pogba a fost depistat la un test de rutină cu niveluri ridicate de testosteron, după victoria cu 3-0 a celor de la Juventus la Udinese pe 20 august.

Fostul jucător de la Manchester United, în vârstă de 30 de ani, a fost rezervă nefolosită împotriva lui Udinese, dar a fost selectat aleatoriu pentru a furniza o probă de urină după meci.

Clubul Juventus a emis un comunicat oficial pe această temă: „Juventus Football Club anunță că astăzi, 11 septembrie 2023, fotbalistul Paul Labile Pogba a primit un ordin de suspendare preventivă de la Tribunalul Național Antidoping în urma rezultatelor testelor efectuate pe 20 august 2023.

Tribunalul național antidoping din Italia, NADO, a susținut că Pogba a încălcat regulile antidoping după ce a găsit substanța interzisă, „metaboliți neendogeni ai testosteronului”, în corpul său.

Dacă va fi găsit vinovat de dopaj, lui Pogba i-ar putea fi interzis să joace între doi și patru ani.

Facebook

Comentarii