FMI estimează cheltuielile pentru noua lege a pensiilor

Fondul Monetar Internaţional estimează cheltuielile rezultate din aplicarea noii Legi a pensiilor la aproximativ 0,5% din PIB în 2024, şi adiţional 1% din PIB începând cu 2025, potrivit informaţiilor furnizate de surse guvernamentale pentru Agerpres.

Misiunea FMI pregăteşte, în urma vizitei în România, raportul final pe tema situaţiei financiare a României şi, ca urmare a apariţiei proiectului de lege, acesta va cuprinde un paragraf care va sublinia că „proiecţia prezentată în raport nu include cheltuielile rezultate din aplicarea noii legi a pensiilor, estimate la aproximativ 0.5% din PIB în 2024, şi adiţional 1% din PIB începând cu 2025”, a precizat sursa citată.

Sursa citată a mai semnalat că reprezentanţii FMI subliniază că este necesar ca această componentă a legii care implică aceste cheltuieli „să fie reconsiderată sau implementarea legii în forma propusă să fie reconsiderată”.

Legea pensiilor a fost adoptată joi de Guvern.

Potrivit ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, anul 2024 va fi primul în care un Guvern va acorda două creşteri ale pensiilor, una cu rata inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, iar cealaltă prin recalculare.

Ea a afirmat joi că impactul suplimentar faţă de majorarea care era în legea actuală, cu recalcularea din septembrie până în decembrie 2024, se ridică la 10 miliarde de lei.

Facebook

Comentarii

84 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *