Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, a declarat luni că ţara sa nu intenţionează să găzduiască armament nuclear odată ce va fi admisă în NATO, deşi în protocolul de aderare la Alianţă nu este inclusă respingerea de către Finlanda a amplasării unor arme nucleare pe teritoriul său, potrivit Agerpres.
”O spunem clar: deşi nu impunem vreo restricţie înaintea aderării noastre la NATO, Finlanda nu are nicio intenţie să găzduiască arme nucleare pe teritoriul său. Şi nici nu am văzut vreun indiciu ca cineva să ne ofere asta”, a declarat preşedintele finlandez, potrivit agenţiei EFE.
Finlanda şi-a formalizat în luna mai – împreună cu Suedia – cererea de aderare la NATO, o decizie care presupune, conform preşedintelui Niinisto, ”o schimbare fundamentală în istoria” acestei ţări nealiniate în perioada postbelică.
Atât Finlanda cât şi Suedia au exclus să pună condiţii pentru aderarea lor la NATO, în pofida presiunii unei părţi a opiniei publice din aceste ţări de a stabili că nu vor găzdui pe teritoriile lor arme nucleare sau baze permanente ale NATO.
Şefa guvernului finlandez, Sanna Marin, a susţinut, în mai multe declaraţii, că lipsa unor precondiţii de acest fel este menită să nu limiteze marja de manevră a Finlandei în viitor şi a estimat că este ”foarte improbabil” ca Finlanda să găzduiască într-o zi armament nuclear.
În schimb, Suedia a anunțat, săptămâna trecută, că este gata să ia în considerare instalarea de arme nucleare pe teritoriul său, după ce va deveni membră a Alianţei nord-atlantice, a afirmat noul premier suedez, Ulf Kristersson.
În ceea le priveşte, Danemarca şi Norvegia – şi ele state nordice, dar care sunt deja membre ale NATO – au refuzat să accepte instalarea pe teritoriul lor de arme nucleare sau baze permanente ale unor terţe puteri.










