Finlanda: Ministrul de externe, Pekka Haavisto, va candida la preşedinţia ţării

Ministrul de externe finlandez, Pekka Haavisto, a anunţat astăzi că va candida la funcţia de preşedinte în alegerile ce vor avea loc la începutul anului viitor în Finlanda, potrivit Agerpres.

Aceasta va fi a treia încercare a lui Haavisto, membru al Partidului Verde, de a deveni şef al statului. El s-a plasat pe locul al doilea atât în 2012, cât şi în 2018.

Un sondaj de opinie, publicat în 22 mai de cotidianul Helsingin Sanomat, spunea că 36% dintre alegătorii finlandezi îl susţin pe Haavisto pentru funcţia de preşedinte.

El ar avea, astfel, un mic avans faţă de guvernatorul Băncii Finalndei, fostul comisar european Olli Rehn, creditat cu 31% din preferinţele electoratului.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Finlanda este programat pentru 28 ianuarie, anul viitor. Dacă nici un candidat nu obţine cel puţin 50% din voturi, atunci candidaţii plasaţi pe primele două poziţii se vor confrunta în data de 11 februarie.

Dacă va câștiga alegerile, actualul ministrul de externe finlandez îi va succeda președintelui în exercițiu, Sauli Niinisto, care va renunţa după două mandate.

Facebook

Comentarii

56 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *