Finlanda: Livrările de muniţii către Ucraina trebuie accelerate

Uniunea Europeană trebuie să-şi accelereze achiziţiile comune de muniţie pentru Ucraina, a susţinut luni ministrul de externe finlandez Pekka Haavisto, care participă la reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Luxemburg, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

La sosirea la Luxemburg, şeful diplomaţiei ucrainene a avertizat că există riscul ca gruparea paramilitară Wagner din Rusia să poată avea de câştigat de pe urma crizei actuale din Sudan şi a subliniat că UE ar trebui să facă mai mult cu privire la situaţia din ţara africană.

”Nu este corect că toţi străinii părăsesc ţara în aceste circumstanţe. Dacă noi plecăm, lăsăm spaţiu de acţiune pentru trupele Wagner şi Rusia”, a explicat demnitarul finlandez.

În Sudan au loc de zece zile confruntări intense între forţele şefului armatei, Abdel Fattah al-Burhan, care conduce de facto Sudanul de la lovitura de stat din octombrie 2021, şi cele ale liderului Forţelor de Sprijin Rapid, Mohamed Hamdan Daglo. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cel puţin 420 de persoane au fost ucise şi peste 3.700 rănite începând din 15 aprilie.

Şapte ţări membre ale UE (Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda, Grecia şi Republica Cehă) au reprezentanţe în capitala sudaneză.

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a declarat că peste 1.000 de cetăţeni ai UE au fost evacuaţi din Sudan până acum.

”Este o operaţiune complexă, dar ea a fost încununată de succes. Nu vă pot oferi date exacte, dar este sigur că peste 1.000 de persoane au fost evacuate”, a spus Borrell, care prezidează reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Luxemburg.

Facebook

Comentarii

70 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *