Finlanda a desfăşurat primul exerciţiu NATO

Finlanda a anunţat, astăzi, că a desfăşurat primul exerciţiu militar de la aderarea la NATO, cu două nave germane şi portugheze, care au fost acostate simbolic în portul Helsinki, informează France Prese, potrivit Agerpres.

Cele două fregate, Mecklenburg-Vorpommern şi Bartolomeu Dias, urmează să facă escală în capitală până duminică, a anunţat marina finlandeză într-un comunicat.

Înainte de sosirea lor la Helsinki, navele NATO au participat ieri la un exerciţiu care a fost organizat de flota de coastă finlandeză în Golful Finic, aproape de Rusia.

„Este pentru prima dată când Finlanda şi flota de coastă au efectuat un exerciţiu şi o vizită, de când Finlanda este membru NATO”, a declarat marina finlandeză, într-un comunicat.

Punând capăt deceniilor de neutralitate şi, apoi, de nealiniere militară, ţara nordică, având o frontieră cu Rusia, a intrat oficial în Alianţă pe 4 aprilie, devenind cel de-al 31-lea membru al acesteia.

Finlanda şi Suedia şi-au anunţat candidatura la NATO, în mai anul trecut, ca rezultat direct al invaziei Ucrainei de către Rusia şi cererii Moscovei de a se îngheţa orice expansiune a alianţei spre Est, aminteşte AFP.

Suedia nu a obţinut încă unda verde necesară de la doi membri, Turcia şi Ungaria.

Intrarea Finlandei în NATO adaugă 1.340 de kilometri de frontieră între alianţă şi Rusia.

Ţara nordică, care chiar şi după încheierea Războiului Rece a menţinut rezerve militare masive de câteva sute de mii de cetăţeni care pot fi mobilizaţi, contribuie cu resurse militare semnificative la NATO.

Antrenamente cu soldaţi ai NATO a avut loc, deja, în ultimii ani, Finlanda fiind membru al „Parteneriatului pentru Pace” al alianţei.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *