Finlanda a confiscat sute de vagoane de marfă rusești

Finlanda a confiscat aproape o mie de vagoane de marfă aparținând companiilor ruse ca urmare a sancțiunilor Uniunii Europene.

Agenția Națională de transport feroviar a Finlandei a început să reducă traficul feroviar cu Rusia, după ce UE a sancționat livrările de cărbune rusesc în aprilie.

Până în prezent 865 de vagoane din Rusia au fost confiscate de executorii judecătorești, conform scrisorii oficiale a Căilor Ferate Ruse către Ministerul Transporturilor Finlandez publicată pe data de 6 iunie.

Autoritatea judecătorească finlandeză a declarat pentru Reuters că a înghețat activele a câteva zeci de persoane fizice și juridice din Rusia și Belarus, care dețin inclusiv firme de transport, în valoare de cel puțin 82 de milioane de euro, pentru a respecta sancțiunile UE.

Purtătoarea de cuvânt a Agenției Naționale de transport feroviar, Taina Kuitunen, a confirmat prin e-mail că în Finlanda se află „în acest moment în jur de 800 de unități de vagoane (de marfă) sancționate”, iar compania a căutat să returneze cele nesechestrate în Rusia cât mai curând posibil.

Vagoanele confiscate aparțin unor companii care sunt fie direct afectate de sancțiunile UE, fie acționarii acestora au renunțat la conducerea lor după ce că au fost afectați de sancțiuni după ce Rusia și-a trimis trupele în Ucraina la sfârșitul lunii februarie.

Anamaria Kopornyai-Toth

Facebook

Comentarii