Finanțare de miliarde de dolari pentru a ajuta gospodăriile din SUA cu facturile la energie

SUA va pune la dispoziție 13,5 miliarde de dolari pentru a ajuta gospodăriile americane cu venituri mici să își reducă facturile la energie în această iarnă, a anunțat miercuri Casa Albă.

În cadrul acestei inițiative, Departamentul american al Sănătății și Serviciilor Umane oferă 4,5 miliarde de dolari în cadrul Programului de asistență energetică pentru locuințele cu venituri mici (LIHEAP), a precizat acesta într-un comunicat, transmis de Reuters.

SUA oferă ajutor gospodăriilor privind facturile la energie

Consumatorii americani se pot aștepta să plătească cu până la 28% mai mult pentru a-și încălzi locuințele în această iarnă decât anul trecut. Noile fonduri îi vor ajuta pe americani să facă față costurilor de încălzire și facturilor neplătite la utilități și să repare aparatele energetice casnice care vor contribui la reducerea costurilor privind energia.

Separat, Departamentul american al Energiei va aloca 9 miliarde de dolari din fonduri provenite din Legea privind reducerea inflației pentru a sprijini până la 1,6 milioane de gospodării. 90% din cele aproximativ 130 de milioane de gospodării din SUA se bazează pe gaze naturale sau electricitate pentru încălzire.

Familiile au deja dificultăți în a-și plăti facturile la electricitate și gaz, aproximativ una din șase gospodării americane având restanțe, potrivit estimărilor Asociației Naționale a Directorilor de Asistență Energetică (NEADA) din octombrie.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *