Statul belgian a decis să filtreze investițiile din afara UE în sectoare-cheie din economie. Belgia devine a 19-a țară din UE care, la recomandarea Comisiei Europene, instituie acest sistem de protecție a infrastructurilor de interes strategic în fața unor posibile ingerințe externe. Principalii investitori vizați sunt cei din Rusia și China.
Mecanismul de avizare și supraveghere va fi operațional de la începutul anului viitor. Obiectivul său este de a împiedica preluarea controlului, proprietății sau gestionării infrastructurilor critice de către entități din afara UE. ”Ținând cont de situația geopolitică actuală și de războiul din Ucraina, acest mecanism vine la momentul potrivit”, a declarat ministrul belgian al Economiei, Pierre-Yves Dermagne, potrivit cotidianului ”L’Echo”.
”Belgia este o economie deschisă și investițiile străine sunt cruciale pentru noi. Dar să nu fim naivi. În sectoarele de importanță strategică, precum energia, sănătatea și presa, trebuie să verificăm dacă investițiile străine ne amenință securitatea”, explică premierul belgian, Alexander De Croo.
Sectoarele vizate de acest sistem de protecție sunt: energia, transporturile, alimentarea cu apă, sănătatea, apărarea, presa, stocarea datelor, industria aerospațială și infrastructurile electorale și cele financiare, precum și terenurile și imobilele necesare utilizării acestor infrastructuri.
Concret, o companie străină trebuie să notifice Comisiei Interfederale de Filtrare (CFI) faptul că dorește să preia 25% din drepturile de vot într-o structură economică din domeniile menționate. Inclusiv în mass-media, pentru a combate, astfel, dezinformarea organizată. Omisiunea notificării atrage o amendă de 10% până la 30% din valoarea investiției vizate. Iar Comisia abilitată se poate auto-sesiza în lipsa notificării, conform ”Le Soir”.
Pragul de la care un investitor intră în vizorul CFI scade la 10% pentru apărare, securitate cibernetică, energie și comunicații electronice, cu condiția suplimentară ca, în anul precedent investiției, cifra de afaceri a societății din Belgia, în care investește entitatea din afara UE, să fi fost peste 100 de milioane de euro.
Dacă mecanismul vizează pentru început preluarea participației într-o companie din Belgia, un grup de lucru pregătește, deja, extinderea filtrării la achizițiile publice și la activitățile economice directe ale investitorilor din state terțe Uniunii Europene.
Procedura va cuprinde două etape: o verificare în maxim 40 de zile și avizul CFI către ministerele competente. În cazul unei respingeri a investiției, investitorul poate contesta decizia în 30 de zile, la Tribunalul Comercial.
Discuțiile în Belgia pe tema acestui sistem de control au început în 2020 și au fost accelerate de pandemie și războiul din Ucraina. Potrivit precizării ministrului Justiției, între actorii mecanismului de filtrare se va afla și Siguranța Statului, serviciul belgian de informații.
”Una din consecințele pandemiei de Covid-19, în particular la nivel economic, este că țări precum China sunt în căutare de achiziții strategice ale întreprinderilor în dificultate. Apar oportunități, mai ales în industria de înaltă tehnologice, ceea ce poate permite unei țări de a-și consolida poziția strategică și de a se instala pe piața europeană”, avertiza recent directorul Serviciului de Analiză al Siguranței belgiene.
Potrivit Regulamentului UE 2019/452 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, ”Uniunea și statele membre au posibilitatea de a adopta măsuri restrictive privind investițiile străine directe din motive privind securitatea sau ordinea publică, sub rezerva îndeplinirii anumitor cerințe”. Cadrul UE pentru examinarea investițiilor străine directe a devenit pe deplin operațional începând cu 11 octombrie 2020 și cuprinde, conform Comisiei Europene, un cadru de coordonare eficace între statele UE și Comisie.
Horia Blidaru