Fermierii spanioli au blocat austostrăzile, în toată țara

Fermierii spanioli au blocat, astăzi, traficul pe unele dintre cele mai importante autostrăzi, alăturându-se protestelor agricultorilor europeni, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„Cu nuanţe diferite, la nivelul întregii Uniuni Europene, avem aceleaşi probleme”, a spus Donaciano Dujo, vicepreşedintele uneia dintre cele mai mari asociaţii ale fermierilor spanioli.

Deși protestele erau anunțate abia de joi, mulţi fermieri au ieşit pe străzi cu tractoarele încă de astăzi, creând blocaje în trafic în întreaga ţară, din Sevilia şi Granada în sud şi până la Girona, în apropiere de graniţa cu Franţa.

La fel ca şi protestatarii din Franţa, Belgia, Italia şi Portugalia, fermierii spanioli se plâng de birocraţia europeană din ce în ce mai greoaie, preţurile mici pe care le primesc pentru produsele lor şi creşterea costurilor.

Ei susţin că regulile care sunt impuse fermierilor europeni, pentru a proteja mediul, îi fac mai puţin competitivi decât fermierii din alte regiuni, precum America Latină sau ţările non-UE.

În ultimele zile, blocajele instituite de fermieri în Franţa şi Belgia au escaladat în unele cazuri în confruntări violente cu poliţia.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *