Fermierii polonezi au blocat traficul la granița cu Ucraina

Fermierii polonezi îşi vor amplifica, astăzi, protestele la frontiera cu Ucraina, blocând aproape tot traficul. În timp ce ei spun că este o încercare de a-şi salva mijloacele de existenţă, Kievul afirmă că îi dăunează efortului de război, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Va avea loc „blocarea totală a întregului trafic la punctele de trecere a frontierei”, a declarat Adrian Wawrzyniak, purtător de cuvânt al sindicatului fermierilor Solidaritatea.

Wawrzyniak a afirmat că, în timp ce ajutorul militar va fi permis, traficul de pasageri va fi blocat, nu doar camioanele. El a adăugat că vor fi blocaje în porturi şi pe autostrăzi.

Kievul susține că exporturile sale agricole prin Europa de Est nu au afectat pieţele UE. Mai mult, transportatorii ucraineni anunţă că au planificat, la rândul lor, un protest paşnic la trei puncte de trecere, care sunt blocate deja de fermierii polonezi.

Protestul acestora este programat să dureze până pe 15 martie.

Ucraina afirmă că blocadele îi afectează capacitatea de apărare şi ajută obiectivelor Rusiei.

Volodimir Zelenski a precizat că doar 5% din exporturile agricole ale Ucrainei au trecut prin graniţa cu Polonia, apreciind că acest caz este mai mult despre politică decât despre cereale.

Facebook

Comentarii