Expoziție cu poezii create în închisorile comuniste

O expoziţie inedită care aduce în atenţia publicului peste 150 de poezii compuse în memorie în timpul detenţiei de către Corneliu Coposu, Radu Gyr, Valeriu Gafencu, Traian Dorz, Nichifor Crainic şi mulţi alţii închişi în penitenciare şi lagăre de muncă în timpul represiunii comuniste a fost vernisată, vineri, la Sala Unirii – Galeriile expoziţionale „Alba Iulia” conform Agerpres.

„Avem peste 150 de poezii selectate din memorialistică, din reviste şi mai ales din antologii ale poeziilor de detenţie. Ele au început să fie publicate înainte de 1990 în străinătate şi după 1990 în 5 volume principale, ‘Poeţi după gratii’, cuprinse în astfel de culegeri. Majoritatea sunt poezii memorate, compuse în minte, în memorie şi mai apoi transcrise după ieşirea din închisoare. De aceea şi procesul redactării lor, procesul naşterii lor e unul aparte. (…). Toate aceste poezii sunt un imens patrimoniu de suferinţă”, a afirmat, la vernisaj, Ioana Ursu, coordonatorul expoziţiei „UniVERSURI carcerale: poezia închisorilor comuniste”.

Expoziţia a fost verrnisată în prezenţa participanţilor la cea de-a X-a ediţie a Simpozionului Naţional de Martirologie, cu tema „Memorie şi Rezistenţă. Ipostaze ale Represiunii Politice în România Contemporană”, organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Muzeul Naţional al Unirii şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, în parteneriat cu Mănăstirea „Sfânta Cruce” de la Aiud.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *