Explozie la tabăra de refugiați Jabalia, din nordul Fâșiei Gaza

O explozie uriaşă s-a produs marţi după-amiază în tabăra de refugiaţi Jabalia din nordul Fâşiei Gaza. Directorul spitalului indonezian din Gaza a declarat că peste 50 de palestinieni au fost ucişi şi 150 au fost răniţi în urma loviturilor aeriene israeliene asupra unei zone dens populate din tabăra de refugiaţi.

Tabăra de refugiaţi este foarte aglomerată, iar o zonă semnificativă a acesteia pare să fi fost făcută una cu pământul. Cratere mari au rezultat în urma impactului, înconjurate de molozul şi oţelul clădirilor care s-au împrăştiat peste tot. Se apreciază că 20 de case din tabără au fost complet distruse, iar mulți răniți se află încă sunt dărâmături.

Situată la nord de oraşul Gaza, tabăra Jabalia este cea mai mare dintre cele opt tabere de refugiaţi din Gaza.

Puţin peste 116.000 de refugiaţi palestinieni au fost înregistraţi acolo de către ONU în iulie 2023.

Refugiaţii au început să se stabilească în tabără după războiul din 1948. Este o zonă mică, dar dens populată, acoperind doar 1,4 km pătraţi, şi este formată în mare parte din clădiri rezidenţiale.

Jabalia are 26 de şcoli în 16 clădiri şcolare, un centru de distribuire a alimentelor, două centre de sănătate, o bibliotecă şi şapte fântâni pentru apă. Împreună cu tabăra Shati, Jabalia se află în zona pe care Israelul a declarat-o zonă de evacuare.

Autorităţile controlate de Hamas au acuzat Forţele de Apărare ale Israelului pentru explozie. Israelul a confirmat atacul, spunând însă că a vizat forțele Hamas, iar tunelurile subterane ar fi cedat și a cerut din nou ca populația civilă să evacueze zona respectivă și să meargă în sudul Fâșiei Gaza.

Facebook

Comentarii

84 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *